10. EXTENSIA ARDELEANÃ?

[p. 157]

Posibilitatea ca aşezările 1 şi 2 de la Bratei să facă parte din cultura Ipoteşti-Cândeşti, cel puţin pentru o parte a evoluţiei lor, a fost enunţată chiar de autoarele rapoartelor[1]. O primă prezentare a celor două aşezări am făcut încă din subcapitolul 5.2.7. Reiau aici câteva lucruri esenţiale. În aşezarea 1 există trei faze de evoluţie, numite a (probabil începutul sec. V), b (cea mai semnificativă ca număr de complexe, inclusiv ca situaţii stratigrafice şi durată probabilă de funcţionare, cu o cronologie probabilă pe finalul secolului V şi pe o parte semnificativă – o treime? – a sec. VI) şi c (databilă la finalul sec. VI şi pe un anume segment din secolul VII[2]). Doar această a treia fază poate fi luată în discuţie, fie în termenii Ligiei Bârzu (venirea slavilor), fie în termenii Eugeniei Zaharia (influenţa grupului Ipoteşti-Cândeşti). Această fază c, prin comparaţie cu cea anterioară, aduce modificări semnificative, atât în privinţa inventarului, cât şi în ce priveşte tipul de locuinţă. Dispare ceramica cenuşie zgrunţuroasă – majoritară în nivelul b, fiind înlocuită cu speciile arse oxidant, nisipoase (cu sortare proastă şi eventuală adiţie de ceramică pisată, în special pentru specia modelată manual), ceramica de tip arhaic este net dominantă, iar puţina ceramică realizată cu roata este modelată pe roata lentă. Locuinţele, care pe nivelul anterior avuseseră o sursă internă de încălzire doar accidental (două cazuri la peste 40 de complexe – caracteristică moştenită din La Tène), au acum toate fie un cuptor de piatră, fie o vatră cu gardină de piatră, asemănare care le face uneori greu de deosebit (cuptoarele par mai multe).

Primul episod habitaţional de la Bratei 2 ar trebui să fie cvasi-contemporan cu ultimul nivel din aşezarea 1, aceasta dacă discutăm pe material; dacă discutăm pragmatic, cele două aşezări sunt prea apropiate (circa 300 m.)[3] pentru a putea funcţiona două comunităţi în acelaşi timp. Locuinţele sunt de asemenea prevăzute cu cuptor de piatră sau cu vatră[4], puţinele excepţii neavând probabil funcţie de locuire, însă aici pietrarele sunt în netă inferioritate[5]. Primul episod de locuire pare caracterizat prin cvasi-exclusivitatea ceramicii lucrate cu mâna, iar al doilea episod de cvasi-exclusivitatea ceramicii lucrate la roata lentă, adică două peisaje foarte clare[6], care le disting de Bratei 1 – faza c. Schema de integrare a celor două aşezări – prea apropiate pentru a fi judecate distinct – este probabil Bratei 2 A > Bratei 1 c > Bratei 2 B.

De unde deci acest “nou look”? Varianta slavă este soluţia cea mai facilă, însă nu rezistă unei analize atente. Mediile nivelului c din aşezarea 1 sunt de 42,7^o pentru SU (= modularea marginii) şi un diametru la buză de numai 11,5 cm, ceea ce este inadmisibil pentru ariile răsăritene ale lumii slave; tipul de modulare a buzei este compatibil Slovaciei (ca şi alte aspecte ale morfologiei), dar dimensiunile vaselor rămân prea mici; în plus, traseul slavilor de vest până la Bratei este de nedemonstrat şi ar trebui să ni-i imaginăm ca o enclavă. Aducerea acestei populaţii dinspre răsărit, pe motivul asemănării cu instalaţiile de foc din Secuime[7], se loveşte de morfologia distinctă a ceramicii (cel puţin la actualul stadiu de aproximare a problemei). Pietrarele nu s-au inventat însă în sud-estul Transilvaniei. Ele sunt numeroase şi în zona subcarpatică de la sudul munţilor, însă exact aceste zone sunt cele care nu dau analogii pentru Bratei. Aşa cum am mai discutat în cazul Cireşanilor (§ 4.2.2.), apariţia surselor de foc nu trebuie pusă neapărat pe seama unor modificări culturale, ci şi pe o prezumtivă modificare climaterică. Podişul transilvan are o poziţie adăpostită şi niciodată iarna nu are rigorile teritoriilor extra-carpatice. Cuptoarele sau vetrele sunt adoptate în Muntenia în cursul secolelor IV sau V (cazul Cireşanu); dacă tendinţele de răcire a vremii au continuat, atunci este normal ca în cursul secolului al VI-lea sursele interne de foc să fie adoptate şi în Transilvania.

[p. 158]

Aspectul distinct al fazei c din aşezarea 1 se mai datorează dispariţiei speciilor de ceramică cenuşie. Această ceramică defineşte populaţiile germanice – aici gepizii – iar fenomenul nu poate fi explicat decât prin plecarea producătorilor ei (sau dispariţia structurilor care organizau producţia). Momentul nu poate fi decât la 567 sau imediat după, când învinşii avarilor au considerat că este mai bine să părăsească proximitatea culoarului strategic Mureş-Olt-Oituz. Ceramica cenuşie presupune cuptoare speciale – cum este cel descoperit chiar la Bratei 1, în faza b – cunoştinţe speciale, respectiv secrete profesionale şi organizare profesională. Dispariţia abruptă a ceramicii cenuşii după plecarea populaţiilor germanice – atât în Muntenia secolului al V-lea, cât şi la Bratei spre finalul secolului al VI-lea – demonstrează, fie şi indirect, că producţia ceramică era organizată de germanici la standarde pe care populaţia locală nu le-a putut păstra.

Înţelegerea reală a problemelor va necesita studii comparative serioase, ceea ce nici nu am încercat în acest stadiu, tocmai datorită complexităţii problemei. Va trebui demonstrat în viitor ceea ce acum cred doar la nivel intuitiv, şi anume că ceramica nisipoasă (sau cu cioburi pisate) din nivelurile de început ale secolului al VI-lea (de pildă de la Moreşti) este aceeaşi cu cea din nivelele târzii, “Ipoteşti-Cândeşti”, de la Bratei, cel puţin la nivel morfologic (fiindcă se schimbă condiţiile de coacere, deci culoarea). Un experiment limitat, ilustrat la anexe (p. 246 şi următoarele), demonstrează convingător acest fapt, şi anume că ceramica lucrată cu mâna la începutul sec. VI nu este diferită de cea de la mijlocul sec. VII. Din lotul comparativ mai fac parte formele realizate din pastă zgrunţuroasă cenuşie din necropola 1 de la Bratei (final de secol IV sau începutul sec. V), care exprimă, în esenţă, o ceramică provincială târzie, care se diferenţiază de celelalte loturi prin absenţa formelor alungite sau cu gât larg; aceste din urmă forme, existente în toate loturile comparative, exprimă componenta dacică a acestor societăţi. Este interesant de observat, de asemeni, că faza târzie de la Bratei (aşezarea 2, nivel b) tinde să revină la formele consacrate de civilizaţia romană. Numai la acest moment, în care morfologia dacică începe să fie uitată, putem admite că sinteza daco-romană s-a încheiat. Din motive de logică istorică nu putem admite că sinteza daco-romano-slavă ar fi putut avea loc în acelaşi timp.

Din acest experiment comparativ fac parte şi mediile grupelor morfologice de la Dulceanca. Concluzia este o excelentă integrare cu loturile de la Bratei. Pe aceste grafice s-ar putea comenta mult, dar mă limitez la două situaţii. Pe graficul unghiurilor specifice (nr. 4, la p. 247), aşezările care succed necropolei 1 adoptă şi forme cu modulări modeste ale marginii (inclusiv Dulceanca dar exclusiv ultimul nivel de la Bratei 2!), dar tendiţa cronologică ce poate fi pusă în evidenţă este tendinţa apariţiei a tot mai multe exemplare cu modulare accentuată (SU > 60^o, din care Dulceanca lipseşte). A doua situaţie este cea din graficul 7 (Anexe, p. 249), care pune în evidenţă scăderea drastică a capacităţilor la finalul sec. VI şi în secolul al VII-lea, ceea ce confirmă tendinţele observate la sud de Carpaţi.

Având în vedere apropierea în spaţiu şi timp, am analizat formele din aşezarea 1, nivel c, şi formele din aşezarea 2 în acelaşi cadru (Anexe, S.2. şi S.3., p. 250-252), obţinând o clasificare cu 10 grupe (şi un total de 13 subgrupe, v. al doilea tabel, p. 252). Constatarea cea mai importantă este sinonimia de situaţie cu siturile din Câmpia Română, sub aspectul că grupele numeroase sunt mixte (compuse şi din ceramică lucrată la roată şi din ceramică lucrată cu mâna). Să vedem, în continuare, analogiile absolute ale grupelor[8] importante (numeroase):

- gr. 1 a (mixtă): grupa 11 Botoşana (CLR), grupa 1 Izvoare-Bahna (nivelul pre-slav), grupa 1 Garvăn-Popina (!), grupele 2a şi 2b de la Soldat Ghivan (mixte), exemplarul lucrat la roată rapidă de la Bozieni, grupa 2 de la Dulceanca II (clm), un exemplar din grupa 1 de la Gropşani (!) şi două exemplare din Slovacia (unul lucrat manual, mai timpuriu, unul lucrat la roată, mai târziu, din grupele Slovace 1 a - ! - şi 2 a);

- grupa 3 (CLRL): fără analogii (spuneam în comentariile din anexe că probabil este nouă!); există totuşi analogii relative cu grupele 4 Soporu de Câmpie (clm) şi CSV 14 C, cu diferenţe semnificative în conformaţia piciorului;

[p. 159]

- grupa 6 a (mixtă): grupele 4 şi 6 de la Dulceanca (cu reprezentanţi în toate aşezările de la Dulceanca), dar şi elemente din grupele slave CSV 3 A şi 3 B (din Cehia, Slovacia, Polonia şi Ucraina – toate târzii, cu excepţia, probabil, a exemplarului praghez);

- grupa 8 (clm): fără analogii; analogii relative cu ceramica lucrată cu mâna de la Ipoteşti, Garvăn-Popina (gr. 5), Botoşana 9, Raşcov 17;

- grupa 10 a (mixtă): fără analogii; analogii relative numeroase, în grupa 3 Chilia-Militari, la Iatrus (gr. 3a), Botoşana 4c şi 6 (ambele CLR), Soldat Ghivan 4 c (CLRR);

- grupa 10 b (mixtă): Iatrus 1 (!), Mogoşani 3 a, Cireşanu 7, grupa 2 Soporu de Câmpie (ceramică lucrată la roată), grupa 11 CR (Gropşani şi Dulceanca, toate piese lucrate la roată).

Concluziile pe aceste analogii nu sunt chiar cele mai simple. Grupa dominantă (gr. 1 – 9 exemplare) are o indiscutabilă extracţie romană. A doua grupă în ordinea prezenţei statistice (gr. 6 – 5 exemplare) are analogii mai degrabă în lumea slavă, dar şi aceeaşi perseverentă asemănare cu ceramica de la Dulceanca[9]. O grupă secundară (10 b) are un pedigree perfect, cu grupe din toată lumea romană şi din toate orizonturile cronologice. Celelalte grupe au analogii mai îndepărtate (relative), cu situaţii mai mult sau mai puţin confuze; interesant este ce se întâmplă cu grupa 3, care preia o veche formă dacică, reformulată în sensul evolutiv al culturii Dridu, respectiv fără picior.

Analogiile par să confirme ipoteza Eugeniei Zaharia, prin apariţiile frecvente ale ceramicii din vestul Munteniei şi Oltenia. Există şi câteva analogii pe forme şi situaţii speciale, între aşezările de la Bratei şi Dulceanca. Aşa este forma de cană fără toartă[10] sau crucea gamată[11] - atât de frecventă în mediul Ipoteşti-Cândeşti[12]. Nu cred însă că se poate demonstra stranietatea acestei ceramici în mediul transilvan de până la jumătatea secolului al VI-lea, pentru a clama vreo influenţă străină decisivă – fie ea slavă sau “Ipoteşti-Cândeşti”. Pe de altă parte, această din urmă cultură foloseşte numai cuptoare, fie ele de piatră, cărămidă sau lut, şi nu vetre, ceea ce face ca ideea unui aport efectiv de populaţie de la sudul Carpaţilor să fie foarte puţin probabilă. Asemănările între fazele târzii de locuire de la Bratei (din al treilea sfert al secolului al VI-lea) cu factura culturală Ipoteşti-Cândeşti reflectă doar sorgintea comună romanică, devenită mai evidentă în urma dispariţiei elementului gepidic din aşezările sud-ardelene. Nu întâmplător analogiile adresează zona Olteniei şi vestul Munteniei (eventual forme lucrate la roată din Muntenia centrală), fiindcă aceste arii geografice sunt cele care au o amprentă romană mult mai bine definită.

Pe fond, aşezările de la Bratei nu sunt parte a culturii Ipoteşti-Cândeşti, ci reprezintă evoluţii mai mult sau mai puţin independente ale societăţii locale. Aceste aşezări sunt importante, fie şi indirect, pentru înţelegerea fazelor finale de evoluţie ale culturii Ipoteşti-Cândeşti, fiindcă descriu în termeni mult mai clari ceea ce se întâmplă la finalul evoluţiei societăţii romane târzii şi cum se realizează tranziţia spre orizontul cultural “Dridu” (am mai explicat, este o denumire convenţională). Vedem aici atât etapa exclusivităţii ceramicii lucrate cu mâna (Bratei 2, nivelul a, similar orizontului Vadu Codrii), etapa reapariţiei ceramicii lucrate la roată lentă (Bratei 1, nivelul final, c, similar Vadu Anei), cât şi impunerea roţii lente în fabricarea oalelor (Bratei 2, nivelul b, similar relativ Dulceanca IV, nivelul proto-Dridu), în a doua jumătate a sec. VII. Generalizarea roţii lente are loc întâi aici, în sudul Transilvaniei, şi abia apoi în lumea slavă (similitudini cronologice numai în Slovacia, dar şi acolo evoluţia este comparativ întârziată), motiv pentru care fenomenul nu poate fi pus pe seama elemente migrate. Ce se întâmplă apoi, în orizontul cimitirelor de incineraţie de la finalul secolului al VII-lea şi din secolul VIII – este altă discuţie, în afara cadrului cultural şi cronologic studiat[13].

[p. 160]

Am lăsat în afara discuţiei, deliberat, numeroasele descoperiri din SE Transilvaniei[14] atât pentru că publicarea lor este sub standardele de analiză, cât şi pentru că problema în sine este prea amplă pentru a fi discutată aici, în treacăt. Poziţia geografică a siturilor nu este interesantă atât pentru analiza situaţiei din Câmpia Română, cât mai ales prin comparaţie cu Moldova centrală[15]. În fine, publicarea aşezării de la Sighişoara – din câte ştiu, în pregătire – ar putea lămuri lucrurile, răspunzând la întrebarea dacă între siturile extrem răsăritene şi cele de pe Târnava mijlocie şi inferioară există sau nu legături.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – secţiunea IV (ceramica Ipoteşti-Cândeşti)

---

[1] BÂRZU 1995, p. 244 (“în circumstanţele pătrunderii primelor grupuri de slavi”); la ZAHARIA 1995 teza este mult mai apăsată (p. 312: “La station des VI^e-VII^e s. appartient à la culture Ipoteşti-Cândeşti”), raportul încheindu-se cu un lung excurs despre această cultură (p. 314-336) – din păcate fără elemente de noutate.

[2] BÂRZU 1995, p. 245, durata mai lungă de funcţionare fiind presupusă datorită numeroaselor refaceri. Comparând cu materialul din aşezarea 2 de la Bratei, nivelul c al primei aşezări nu pare să treacă de primul sfert al secolului al VII-lea.

[3] ZAHARIA 1995, fig. 1.

[4] Un tip de vatră adâncită în podea, tip considerat de Maria Comşa a proveni dintr-un mediu nomad (sedentarizat!) de la Donul inferior (COMŞA M. 1978 a, p. 115). Din aşezarea 2 lipsesc însă şi armele şi piesele de harnaşament.

[5] ZAHARIA 1995, p. 312.

[6] ZAHARIA 1995, p. 313, unde arată că excepţiile sunt în poziţii secundare

[7] ZAHARIA 1995, passim; la p. 319 face un rezumat al descoperirilor din SE Transilvaniei.

[8] Aceste grupe morfologice micro-regionale pentru Bratei au fost realizate după definitivarea tabelelor de analogie relativă (Anexe, p. 269-291, în care există numai medii de nivel/tehnică).

[9] Motivele pentru care grupe slave şi romanice importante interferează vor fi discutate în capitolul special dedicat formelor “Ipoteşti-Cândeşti”, respectiv capitolul 14 al acestei lucrări.

[10] ZAHARIA 1995, fig. 17/1, v. FERCHE 1974, fig. 64/4.

[11] ZAHARIA 1995, fig. 13/7.

[12] Nu cunosc însă frecvenţa fenomenului în mediile din Ardeal, înainte de finalul sec. VI.

[13] RUSU 1971, p. 720.

[14] Cu o bibliografie impresionantă, v. de pildă ZAHARIA 1995, p. 319, sau SZÉKELY 1992. Din nefericire, cele pe care le cunosc au o ilustraţie aproape de nefolosit; de exemplu, în SZÉKELY 1971 a, fig. 2 şi 3 sunt reproduse fotografic nu mai puţin de 7 vase întregi de la Filiaş, dar cu o excepţie (fig. 2/1) toate fotografiile sunt realizate prea de aproape, făcând imposibilă măsurătoarea.

[15] Există o frapantă analogie (forma nefiind frecventă) între o piesă de la Bacău (MITREA I. 1980, pl. 22/4) şi una de la Filiaş (SZÉKELY 1971 a, fig. 2/2).